Delta Dunarii
Clima in Delta Dunarii este continentala, influientata favorabil de vecinatatea marii si abundenta apelor din interior. Temperatura medie anuala: 11°C; temperatura medie (ora 13) a lunilor: iulie 24°C, septembrie 21°C.
Cea mai redusa nebulozitate din tara, precipitatii slabe (media anuala 350 mm). Umezeala aerului vara (ora 14): cca 60% in interior si 70% in zona litorala.
Un paradis natural se intinde la varsarea Dunarii in Marea Neagra, acolo unde fluviul isi incheie lunga calatorie de 2 860 km (1 788 de mile) de la izvorul sau din Muntii Padurea Neagra din Germania. Secole de-a randul, suprafata Deltei s-a extins datorita malului adus de fluviu, formandu-se astfel o retea de canale, de lacuri, de insule acoperite cu stuf, de paduri tropicale, de pasuni si de dune de nisip care acum acopera o suprafata de aproape 5 640 km2 (2 200 de mile patrate). Acest incredibil taram al apelor adaposteste peste trei sute de specii de pasari si nenumarate specii de pesti, de la sturioni la crapi si bibani, in timp ce varietatea de 1 150 de specii de plante cuprinde de la liane impletite pe trunchiurile copacilor in padurile de stejar pana la nuferi. Nu e, deci, de mirare ca UNESCO a desemnat Delta Dunarii ca fiind o "Rezervatie a Biosferei".
Explorarea Deltei - Punctul de plecare pentru o aventura in Delta este de obicei Tulcea, un oras aproape la fel de vechi ca si Roma, situat in apropiere de locul unde Dunarea se desparte in cele trei brate principale, deci unde incepe lunca. In Tulcea veti gasi hoteluri moderne si muzee de stiinte naturale ale Deltei. Orasul se afla la o distanta de 71 km (45 de mile) de Sulina, o asezare aproape la fel de veche, aflata la celalalt capat al bratului Sulina. Intre aceste doua puncte se pot face croaziere in timpul carora turistii pot admira, de pe confortabilele punti ale vaporaselor, flora, fauna si satele Deltei.
Rezervatiile naturale - Optsprezece rezervatii protejate si zone "tampon" sunt raspandite pe tot cuprinsul Deltei. Puteti ajunge la ele strabatand canale inguste, trecand pe langa plauri acoperiti cu stuf si pe langa paduri, prin locurile in care pelicanii si cormoranii se aduna ca sa prinda peste. Daca doriti sa explorati acest tinut salbatic in liniste, inchiriati o barca cu vasle si plimbati-va pe canalele cele mai mici. In acest scop veti avea nevoie de un permis eliberat de rezervatia Biosferei.
Minunile salbaticiei - Daca va opriti intr-un sat de pe malul apei, veti descoperi pescarii gatindu-si propria versiune a borsului rusesc la foc in aer liber. Cei care au gusturi mai rafinate pot incerca heringul de Dunare, crochete de morun sau nisetru prajit, care pot fi insotite de savuroasele vinuri locale Aligote, Muscat sau Merlot in restaurantele din Tulcea sau Sulina. Acest tinut salbatic al apelor va face sa descoperiti multe lucruri uimitoare. O excursie in Delta va ramane o amintire de neuitat din toate punctele de vedere.
Liniste deplina intr-o fractiune de secunda - Timp de cinci mii de ani, o mica comunitate a trait in deplina armonie cu extraordinarul ecosistem al Deltei, castigandu-si existenta din pescuit, cresterea animalelor si din recoltarea stufului. Satele, unde singurele cai de acces sunt canalele care le strabat, par a fi neatinse de trecerea timpului. Ca vizitator, puteti explora cu barca acest uimitor refugiu natural de o liniste si un calm depline, aceasta experienta facandu-va sa va imaginati ca ati patruns intr-adevar in paginile unui reportaj din revista National Geographic.
Gastronomie - Restaurantele din Delta servesc preparate culinare dupa retete clasice autohtone si internationale. Dar este locul aici sa incercati si meniuri specifice: crap la protap, peste prajit (cu mamaliguta si mujdei de usturoi), plachie, raci fierti, pui de balta. In gospodariile localnicilor carnea de peste este folosita si sub forma de tocatura (chiftele, ardei umpluti, sarmale in foi de varza).