Oamenii obisnuiti si faptele lor
Alexandru-Florin Platon
Oamenii obisnuiti si faptele lor
La 10 iulie 1941, in micul oras Jedwabne, comunitatea evreiasca locala a fost in totalitate exterminata, in urma unui pogrom care a durat o singura zi. Unele victime au murit prin lapidare. Citeva au fost inecate in riul de la marginea orasului. Altele au fost injunghiate sau batute pina la moarte cu bite si obiecte metalice. O tinara a fost violata si apoi ucisa. Alta a fost decapitata, ucigasii lovind, dupa aceea, capul cu piciorul, ca pe o minge. Restul evreilor – adica majoritatea – au fost inghesuiti intr-un hambar din apropierea pietei centrale a tirgului si li s-a dat foc. Mai inainte, toti fusesera umiliti, fiind pusi sa faca diferire lucruri injositoare, in risul si bataia de joc a celor ce luau parte la pogrom. La sfirsit, unele cadavre au fost jefuite. În acea zi, au fost ucisi la Jedwabne in jur de 1600 de evrei. Nu au scapat decit foarte putini, iar dintre acestia, doar 12 au supravietuit razboiului. În felul acesta a fost distrusa o comunitate care traise acolo mai bine de 140 de ani.
Enuntat astfel, in datele sale, sintetice, masacrul evreilor din Jedwabne – obiectul cartii lui Jan Tomasz Gross – nu iese, aparent, din categoria unui banal "fapt divers" al razboiului, ca atitea altele care alcatuiesc scurta, dar ingrozitoarea istorie a Holocaustului. Desigur, expresia "fapt divers" este mai mult decit indecenta pentru a caracteriza un asemenea eveniment. Dar, tinind cont de imprejurarile in care a avut loc masacrul si de felul in care acesta s-a desfasurat, exterminarea evreilor din Jedwabne nu are, la prima vedere, nimic iesit din "comun", adica diferit de ceea ce traia, se petrecea sau era de asteptat sa se petreaca in fiecare zi, cu fiecare evreu din Europa ocupata de nazisti sau guvernata de regimurile care le erau aliate si subordonate.
Si totusi! Daca ancheta lui Jan T. Gross a zguduit opinia publica poloneza, stirnind o vie emotie tuturor celor ce au citit-o, trebuie sa ne gindim ca, oricit de atroce a fost, uciderea in masa a evreilor din Jedwabne are o serie de particularitati care ii scot si mai mult in relief bestialitatea. Tocmai asta vroiam sa spun prin cuvintele "fapt divers": nu caracterul sau genocidar extrage masacrul din Jedwabne din seria "comuna" a exterminarilor in masa comise in timpul celui de-al doilea razboi mondial impotriva populatiei evreiesti din Europa, proiectindu-ni-l in toata grozavia lui, ci ceea ce i se adauga, sporindu-i intr-un mod aproape imposibil de suportat monstruozitatea. Ce anume?
Acest "ce" este, de fapt, un "cine": faptuitorii sai. Suprimarea evreilor din Jedwabne nu a fost opera trupelor SS, a funestelor Einsatzgruppen. Ea nu a fost executata nici de unitati ale Wehrmacht-ului (dimpotriva, ca o culme a ironiei, tocmai jandarmilor germani aflati la post in oraselul respectiv li se datoreaza salvarea de la masacru a citorva dintre evreii supravietuitori). Exterminarea nu a avut loc nici in semn de represalii, ca urmare a vreunui act comis impotriva armatei sau a autoritatilor de ocupatie, cum s-a intimplat mai tirziu la Lidice si Oradour-sur-Glane. Evreii din Jedwabne au fost ucisi de polonezi. Faptuitorii au fost chiar vecinii victimelor.
Acesta este "detaliul" care face din masacrul din Jedwabne o oroare aproape indicibila. În clipele de dinaintea mortii, "spre groaza si absoluta lor uimire" – scrie Gross – barbatii, femeile si copiii evrei din Jedwabne au avut in fata ochilor "figuri familiare. Nu anonimi in uniforme, nu pioni ai unei masinarii de razboi, nu agenti indeplinind ordine, ci propriii lor vecini, care au ales sa ucida si care s-au implicat intr-un pogrom singeros ca tortionari voluntari"
(p. 107). Au facut-o cu premeditare, dar nu metodic. Autoritatile locale (primarul, consilierii) au instigat la omorul in masa si, pina la un punct, l-au si dirijat, dar l-au scapat foarte repede din mina, lasind loc liber "spontaneitatii" si improvizatiilor individuale. Reprezentantii locali ai clerului nu au facut nimic sa impiedice sau sa puna capat dezlantuirii haotice de violenta. Sub toate aspectele sale, masacrul de la Jedwabne a fost o ucidere in masa: atit prin numarul victimelor, cit si al participantilor directi (barbati) sau al celor care au asistat ca martori (femei si copii).
Cum a fost posibil acest lucru? Cum s-au transformat acesti oameni obisnuiti in criminali singerosi? Motivatia ideologica sau sugestia mitologica nu par a fi avut, in acest eveniment, vreo pondere oarecare. Oamenii din Jedwabne si cei din imprejurimi erau prea simpli pentru a actiona din cine stie ce sofisticate considerente doctrinare. Nici stereotipurile obisnuite, care au contribuit, de regula, la declansarea tuturor pogromurilor nu au jucat, la Jedwabne, rolul unor factori incitatori. Masacrarea evreilor nu a pornit nici ca urmare a unui zvon de ucidere rituala, nici din cauza ca evreii locali ar fi fost pro-comunisti, colaborind cu administratia sovietica in perioada in care tirgul s-a aflat in zona de ocupatie a U. R. S. S. (septembrie 1939-iunie 1941). Dimpotriva, cei ce au facut acest lucru au fost – culmea! – tocmai unii dintre localnicii ne-evrei, ca membri ai comitetului raional sau...agenti N. K. V. D. Care au fost, atunci, mobilurile? O prima explicatie este jaful. "Cei ce au organizat pogromul – constata Gross – au fost unii si aceiasi cu cei care au preluat ulterior proprietatile evreilor" (p. 95). Fie ca s-au mutat in casele care apartinusera victimelor, fie ca si-au insusit bunurile acestora (bijuterii, bani, obiecte de pret etc.), instigatorii la masacru si participantii la el s-au imbogatit, acaparind fraudulos averea celor pe care ii ucisesera. Acest lucru s-a petrecut peste tot in Europa. "As spune – scrie Gross – ca este foarte probabil ca dorinta si sansa neasteptata de a-i deposeda pe toti evreii o data pentru totdeauna – mai degraba sau alaturi de un antisemitism atavic – a reprezentat adevarata motivatie pentru Karolak anoul primar din Jedwabne – nota meai si acolitii lui sa infaptuiasca masacrul" (p. 97).
A doua explicatie – dupa opinia mea, la fel de adevarata – propusa de autor o constituie criza morala profunda a comunitatii locale, in conditiile dezintegrarii sistemului ei de valori si a prabusirii oricarui tabu, ca urmare a unui impact venit din afara. Întrebarea prin care as reformula acest diagnostic este urmatoarea: cum reactioneaza niste oameni obisnuiti, atunci cind sint confruntati cu un regim care instiga la ura, terorizeaza si caruia nu i se pot opune (sau nu se gindesc s-o faca)? Nu trebuie sa fii deosebit de perspicace pentru a da raspunsul: cei mai multi se adapteaza si nu numai ca invata noile reguli si le aplica, dar le si interiorizeaza, ajungind sa considere normala chiar si cea mai absurda situatie, chiar si cel mai aberant comportament. Acesta este genul de preschimbare perversa pe care o provoaca fiecare regim totalitar. Noi stim astazi, acest lucru, prea bine. Confruntati cu experienta – atunci inedita – a succesiunii a doua dominatii la fel de singeroase (nazista si comunista), al caror rau fundamental au fost incapabili sa-l perceapa, locuitorii din Jedwabne si-au pierdut, cum se spune, capul. Ca atitia altii, in acea epoca, ei au fost prea putin pregatiti sa faca fata prabusirii subite a unei lumi, cu sistemul ei stabil de valori si cu o functionare coerenta.
Aceste lamuriri, de natura "istoricista", pe care le redau aici, depasind oarecum explicatia autorului, nu scuza – nu au cum! – faptele abominabile ale comunitatii ne-evreiesti din Jedwabne. Nu le scuza, in primul rind, pentru ca nu pot omite calculele marunte, in termeni de profit material si personal, pe care si le-au facut majoritatea celor care au luat parte la masacru (o "evaluare" valabila pentru toate actele care compun Holocaustul). Ucigasii nu si-au omorit victimele din idealism: au facut-o, intotdeauna, din interese foarte precise si prozaice.
În al doilea rind, actele locuitorilor din Jedwabne nu pot fi scuzate, deoarece ele nu pot fi imputate tuturor. Citiva dintre acesti locuitori, putini, e drept, au avut taria sa reziste valului de isterie colectiva, salvind de la moarte, cu riscuri imense, sapte evrei (acesta este cel de-al doilea lucru pe care il pot face oamenii obisnuiti in situatii anormale: sa incerce sa ramina, atit cit este cu putinta, normali).
Dar, ceea ce este cel mai impardonabil si ii stigmatizeaza de-a pururi pe faptuitori este absenta oricarui sentiment de rusine, regret sau de remuscare. Masacrul din Jedwabne nu ar fi iesit niciodata la iveala, daca, prin straduinta lui Gross, documentele si marturiile existente nu ar fi fost organizate si facute sa "vorbeasca". Locuitorii asezarii, faptuitorii crimei, poate unii dintre urmasii lor au stiut tot timpul ce s-a petrecut acolo, dar au pastrat tacerea, profitind de dezinteresul sau de complicitatea autoritatilor comuniste si cultivind, aidoma intregii natiuni poloneze de dupa razboi, imaginea unui popor eroic, sfisiat de agresorii totalitari, contopita cu aceea a Holocaustului, pus la cale si infaptuit numai de nazisti. În plus, asa cum demonstreaza autorul pe baza documentelor pe care le-a vazut, autorii masacrului au si colaborat asiduu cu regimul instaurat in Polonia dupa 1945, pentru a-si face uitat trecutul. Aceasta constatare poate deschide, dupa opinia autorului, un nou capitol nu numai in analiza modului cum a avut loc, dupa razboi, instaurarea regimurilor comuniste in Europa ocupata de sovietici, dar si in domeniul convergentelor dintre nazism si comunism, unde, gratie cercetarii la care ma refer aici, putem constata o noua si neasteptata alianta: aceea dintre antisemitism si comunism. "În lumina celor prezentate pina acum – scrie Jan T. Gross – as indrazni sa afirm ca, in procesul preluarii Poloniei de catre comunisti dupa razboi, adeptii Partidului Comunist, la nivel local, erau persoane care fusesera compromise in timpul ocupatiei germane. a...i. Sint tentat sa cred ca acele comunitati in cadrul carora in timpul razboiului fusesera ucisi evrei de catre localnici erau in mod particular vulnerabile la sovietizare...Este in stare o comunitate locala care tocmai a fost implicata in uciderea propriilor vecini sa genereze o...reactie ca raspuns la agresiunea ocupatiei?...Cel mai bun raspuns poate fi gasit numai in urma unor studii concrete. Însa stadiul in care ne aflam deocamdata implica o ipoteza extrem de contrarianta, care anuleaza binecunoscutul stereotip legat de perioada in cauza, afirmind exact contrariul: antisemitii, mai degraba decit evreii, au fost instrumentele cu ajutorul carora regimul comunist s-a instaurat in Polonia dupa razboi" (p. 141, 142-143; sublinierea autorului).
Chiar daca aceasta ipoteza (absolut verosimila nu numai in cazul special de la Jedwabne, ci pentru modul cum s-a implantat comunismul, in Europa postbelica, la nivel local) mai are nevoie, cred eu, de explorari suplimentare pina a ajunge o concluzie cu valoare generala, ea este deosebit de importanta sub raport metodologic, intrucit ne ingaduie sa intelegem exact utilitatea unei cercetari ca aceea pe care am discutat-o in aceste pagini. Meritul ei – ca, de altfel, al oricarei microistorii de acest fel – este de a ne face sa privim realitatea, ca sa spun asa, de la firul ierbii. Or, din aceasta perspectiva, a cotidianului imediat, a faptului direct, de viata, a amanuntului (aparent) nesemnificativ, totul capata, subit, o alta infatisare. Sintem departe, aici, de "procese", de "fenomene", de "tendinte", adica de tot ceea ce transforma istoria intr-o realitate impersonala, abstracta, asemenea unui mecanism care functioneaza (aproape) de la sine. În schimb, descoperim viata, asa cum este ea, deopotriva normala si, uneori, monstruoasa, redata printr-o povestire. În cartea lui Gross (unde mi s-a parut ca observ similitudini frapante, in ceea ce priveste "nemijlocirea" existentei cu Arhipelagul Gulag), Holocaustul paleste in aspectele sale generale. El devine, in schimb, o oroare imediata. Tocmai acest lucru face din ancheta lui Jan T. Gross o carte in sensul cel mai direct si, as spune, fizic al cuvintului, zguduitoare, la mesajul careia trebuie sa mediteze fiecare.
