Rasplata Domneasca
Matei-voda Basarab avea obiceiul de a se plimba adesea prin mahalalele Bucurestilor, schimbat in haine pentru a nu-l cunoaste nimeni.
Intr-o zi intalni o fetita palida la fata, cu ochii innecati in lacrimi. Oprind-o in cale o intreba:
- Unde te duci, draga copila ?
- In targ boierule, sav and hainele ce mai avem, iar cu banii ce voi prinde pe ele, sa cumpar paine.
- Dar tatal tau nu lucreaza, ca sa nu mai fiti nevoite a vinde lucrurile din casa ?
- Eu n-am tata, caci a murit in razboil de la Finta. Daca traia el, noi nu ajungeam astazi in asa lipsa.
Matei Basarab, patruns de mila, adaose:
- Cred ca Voda nu v-ar fi lasat fara ajutor, daca ar fi aflat despre nenorocirea voastra; ba, chiar acum daca ar afla, el n-ar putea suferi ca sotia unui vrednic ostas al sau, care si-a dat viata pentru tara sa indure saracia si o copila orfana sa planga pe drumuri. Nu, Voda e om bun, iubeste dreptatea si rasplateste intotdeauna vitejia ostasilor. Matei intreba apoi pe fetita cum l-a chemat pe tatal sau si unde sade. Dupa aceea ii zise:
- Sa faceti in graba o jalba in care sa aratati imprejurarea voastra si s-o dati lui Voda prin vreunul din boierii sai.
- Ah, boierule! Nu mai tiu minte cate jalbi a facut biata mama si pe cati de-ai curtii domnesti i-a rugat ca sa le dea lui Voda. La inceput toti ii fagaduiau, dar mai tarziu, unul spunea ca nu a gasit timp potrivit spre a vorbi lui Voda, altul ca i-a vorbit dar maria-sa n-a hotarat nimic…
- V-au mintit acei ticalosi, zise cu manie Basarab. Sunt sigur ca nici una din jalbi nu i-au dat si nici macar o vorba n-au pus pentru voi. Sa mai faceti inca o jalba si maine inainte de amiazi, s-o aduci la palat, unde te voi astepta negresit ! Deocamdta sa nu vinzi aceste haine. Du-te acasa si fii incredintata ca veti capata ajutor din partea mariei-sale, daca va fi adevarat tot ce mi-ai spus.
- Prea bine, zise fetita, dar pentru deseara n-avem nici o faramitura de paine.
- Iata, va imprumut eu cu aceasta suma; si Voda ii dete doi galbeni. Apoi se facu nevazut.
Copila, plina de bucurie, puse banii in mana mamei sale si, spunandu-I intamplarea, amandoua se mirau si se intrebau cine sa fie binefacatorul lor.
Un vecin insa le spuse ca acela trebuie sa fie insusi Voda, caci el a mai facut asemenea fapte.
Biata copila, auzind cuvintele vecinului, incepu sa se ingrijoreze fiindca indraznise sa vorbeasca cu Voda fara nici o sfiala. A doua zi, cu multa greutate, mama sa o hotari a merge la palat.
Matei Basarab cercetase decuseara si aflase despre tatal fetei, despre faptele lui vitejesti si despre starea de saracie a celor doua finite nenorocite.
Indata ce el zari pe fetita si pe mama ei, porunci sa le cheme la palat. Aci le dete in mana un hrisov domnesc si le zise:
- Tineti hrisovul acesta! El va da dreptul la o pensie din visteria tarii si sa stiti ca asa rasplateste Voda pe toti aceia ai caror parinti sau soti s-au jertfit pentru tara. (I., pp. 42-45)