Romanii, premiati pentru eroism in italia si Spania

Gheorghe Bizau este din Maramures si, in momentul atentatelor din Madrid, se afla intr-unul dintre „trenurile mortii“. Am stat de vorba cu el la cateva zile dupa atentate. Era internat in Spitalul Militar „Gomez Ulia“, dupa ce fusese ranit in timp ce incerca sa salveze cativa spanioli. Era in trenul de 7.15, in apropiere de Atocha, cand a bubuit prima incarcatura. Explozia l-a smuls pe roman din locul sau si l-a azvarlit la zeci de metri departare. „Cand m-am dezmeticit, am vazut vagonul desfacut, cu jumate de acoperis saltat spre cer. O femeie, intr-un fas rosu, urla – cazuse un semafor de tren peste ea.
Gheorghe a sarit printre sine si resturi de tren si a incercat sa o traga pe ranita de sub stalp. A tarat-o cativa metri si a lasat-o langa un peron. Apoi s-a intors, pentru ca vazuse un alt om prins intre fiare. L-a scos si pe acela cand „au bubuit alte bombe. Atunci m-a lovit o bucata mare de tabla si m-a pironit intr-un zid. De omul ala pe care voiam sa-l ajut nu s-a mai ales nimic. Am reusit sa ma ridic din nou si am vazut o imagine pe care nu o sa o uit niciodata – treceam printre maini desprinse din corpuri, printre bucati de carne si fier... Erau oameni care strigau dupa ajutor, plini de sange.
Erau unii care vroiau sa se ridice si nu mai aveau picioare“. Gheorghe nu stie ce s-a intamplat cu femeia trasa de sub stalp. A lesinat cand au venit echipele de ajutor. Gheorghe s-a ales cu rani serioase. Ce e mai grav - suflul exploziei i-a fracturat coastele si i-a perforat ficatul. Dupa atentate, romanul-erou a primit ceva „de pret“: un permis de rezidenta si promisiunea de a deveni cetatean spaniol. Gheorghe a ramas sa munceasca in constructii, la Madrid.

Era pe 22 iunie 2002, iar Vasile Smecicas se afla la cumparaturi intr-un supermarket din Torino. „Am auzit focuri de arma, apoi urlete. Am lasat caruciorul si m-am dus spre intrare. Unul dintre banditi era langa usa, inarmat, celalalt lua banii din casa. Doua persoane fusesera deja impuscate”. Vasile povestea ca in acele momente se gandea la planul de „interventie“ – „Stiam ca, in momentul iesirii, unul dintre jefuitori ar fi trebuit sa se intoarca cu spatele la mine. S-a intamplat exact cum am gandit. Am sarit in spatele unuia dintre banditi si l-am imobilizat. El a intors pistolul sa ma impuste in cap, dar m-am tras in dreapta. Doua gloante mi-au trecut prin umar“. Din cei peste 100 de oameni care se aflau in acel moment in supermarket, nimeni nu a intervenit.
Romanul s-a descurcat singur: „L-am pus jos pe ala de ma impuscase si i-am dat pumni in cap, de sa nu se mai ridice de jos“. Cand au venit carabinierii, s-au minunat. Politistii l-au felicitat, iar oficialitatile i-au promis premii. Vasile a stat o luna internat in spital, apoi s-a intors la meseria de excavatorist. Dupa doi ani de la evenimentul din supermarket, romanul a fost decorat de presedintele Italiei.

Bartolomeo Clemente tocmai plecase de la serviciu. Conducea un Fiat Punto si mergea spre localitatea Ferrazze, de langa Verona. În masina mai erau doi colegi de-ai italianului, muncitori romani. Era februarie - ceata si mazga. Într-o curba, masina italianului a derapat si s-a prabusit in raul Rosella. Autoturismul s-a zdrobit de pietre si a ramas acoperit de apa. Cei trei pasageri erau inconstienti, atarnand in centuri. În acel moment, Daniel Bitiusca se intorcea de la serviciu si a vazut tot accidentul. „Am sarit asa cum eram, imbracat, in rau“. Nu i-a pasat de frig si de apele inghetate si a inotat pana la masina facuta praf.

A scos doi insi; al treilea era prea prins intre fiare. „Chiar daca eram inghetat, am luminat masina cu lanterna pana cand au sosit ajutoarele. Am incercat tot ce am putut ca sa-l scap pe cel de la volan“, povestea romanul. Cei salvati au fost chiar romanii din masina lui Clemente. Cand pompierii au scos masina din rau si au fost taiate centurile, s-a constatat ca Bartolomeo Clemente murise. „Imediat dupa accident, si inainte de sosirea pompierilor, un om cu accent strain, singurul martor al intamplarii, s-a aruncat fara sa ezite in rau pentru a-i ajuta pe cei trei sa iasa din apa. Samariteanul se numeste Daniel Bitiusca, 28 de ani, zidar, imigrant roman – un om curajos (...)”, scria la vremea respectiva jurnalul italian „L’Arena“.

Ramona Ianus este cea care acum un an era numita „Îngerul Roman“. Pe 17 octombrie 2006, la Roma, avea loc unul dintre cele mai grave accidente de metrou din Italia. În statia Piazza Vittorio Emanuelle, doua garnituri de metrou s-au ciocnit, sute de oameni fiind raniti. Ramona – care se afla in al doilea vagon al unei garnituri – povesteste: „Era un haos acolo. Am incercat sa scap. Am vazut un domn care era plin de sange si implora sa fie sters, sa vada unde are rana. La inceput, l-am sters cu mainile, pentru ca nu aveam nimic la indemana.

Apoi, l-am vazut pe Mario care era prins cu picioarele sub fiare. M-am aplecat si i-am stat alaturi. L-am tinut pe umarul meu“. Romanca a mai ajutat si alti italieni prinsi intre fiare si i-a linistit pe cativa care, speriati de fumul gros, intrasera in panica. Cativa martori au povestit ca Ramona a fost vazuta ajutand cativa oameni cu masaje cardiace sau cu respiratie gura la gura. Dupa sosirea pompierilor si a medicilor, Ramona a disparut in multime.

Si ea era ranita, insa nu a vrut sa stea, de frica. Nu avea permis de munca si risca expulzarea. A fost gasita apoi de unul dintre cei salvati: de pe patul de spital, Mario a apelat apoi la jurnalistii italieni pentru a o gasi pe cea care-l salvase. „Se poate spune ca Roma a adoptat-o pe Ramona si speram ca, in curand, va deveni una de-a noastra“, spunea la vremea respectiva primarul capitalei Italiei, despre eroul roman.

sursa: http://www.gandul.info/viata/romanii-premiati-eroism-italia-spania-video.html?3931;1065942