Tulcea istoric
"Intre fluviile care au renume si care sunt navigabile cand vii de la mare este si Istrul ..." - nota Herodot din halicarnas in Istorii (484-425 i.H.), cea mai ceche descriere a tinuturilor de la Dunarea de Jos; Publius Ovidius Naso (cca 10-15 d.H) remarca si el ca "...Danubiu-i cel mai mare,/Mai jos de Nil sa fie, el nu vrea nicidecum".
Al doilea fluviu al Europei si al douazeci si saselea din lume, cu aproape 2.900 de kilometri lungime, peste 800.000 de kilometri patrati dimensiunea bazinului populat de circa 80.000.000 de locuitori din opt tari - aceasta ar fi cartea de vizita a generoasei cai de apa ce-si indeplineste statornic de milenii rolul "drumului mare" cunoscut, apreciat si "batut" de barcaze feniciene, trireme grecesti, galere romane, corabii si caravele bizantine, genoveze, galioane venetiene, bolozane turcesti, seice cazacesti, remorchere, slepuri si motonave in vremurile mai noi. "Istros" in limbajul argonautilor si in mitologia de pe malurile Nilului, "Phisos" la fenicieni, "Danare" - "Donaris" traco-get, "Istrus" - "Histr" - "Danubius" pentru romani, "Rio Divino" de la curtea lui Carol Quintul si "Le roi des fleuves de l"Europe" in opinia lui Napoleon Bonaparte, Dunarea strabate pe teritoriul Romaniei ultimii 1.075 de kilometri incheindu-si calea prin Delta - cea mai reprezentativa de pe batranul continent si una dintre cele mai complexe din lume.
"Intrata pe pamanturile tarii noastre ca printr-un monumental arc de triumf, prin Defileul Cazanelor, Dunarea o paraseste prin uriasul, somptuosul, mirificul evantai al deltei" (Geo Bogza). Este un capat de lume original, unic in feelul sau: cel mai tanar pamant al Europei vecin unora dintre cei mai batrani munti al planetei (Macin, masiv hercinic, cca 400.000.000 de ani) - petec de ape si pamant vesnic in lupta, mereu altfel, paienjenis de canaluri, grinduri, garle, paduri cu aspect tropical, dune fluvio-marine intr-o ampla, permanenta metamorfoza. Nu-i de mirare asadar ca informatiile de ordin istoric difera: acelasi Herodot credea ca Dunarea se imparte la varsare in cinci brate, relatare sustinuta de Eratostene din Alexandria si de grecul Polybiu (272-120 i.H.), contrazisa la inceputul mileniului I al erei noastre de geograful Strabon din Pont care numara sapte brate, de romanul Pliniu cel Batran convins ca erau sase, de egipteanul Claudiu Ptolemeu (cca 90-168 d.H.) revenit la sapte brate de varsare ale Dunarii in mare, inclusiv "Gura sfanta"; hartile Evului Mediu nu sunt nici ele mai consecvente, Dunarea se varsa ba in Marmara, ba in Dardanele, iar daca-si aduna totusi apele in Marea Neagra i se deseneaza fie un brat-doua, fie vreo cinci-sase, cate unul ratacit si prin portul Constanta... Abia in 1856 capitanul englez Spratt intocmeste o harta mai apropiata de realitate; adica de contemporaneitatea sa, pentru ca astazi lucrurile stau deja altfel: farurile instalate la malul marii in 1802 (Sulina) si 1865 (Sf. Gheorghe) se afla acum la doi-trei kilometri inapoia tarmului!
Vom intelege, daca tinem seama de varful "deltei" - triunghiul asemanator literei grecesti care i-a fost nasa - acolo unde se produce prima bifurcatie a bratelor, debitul mediu al fluviului este de cca. 6.300 de metri cubi pe secunda, ceea ce inseamna ca in doua minute se scurge o catitate de apa suficienta consumului pentru o zi a unui oras de peste 1.000.000 de locuitori; apa ce transporta in fiecare secunda aproximativ doua tone de aluviuni in suspensie.
