Sfantu Gheorghe
Sfantu Gheorghe (maghiara Sepsiszentgyörgy, germana Sankt Georgen) este
resedinta si cel mai mare oras al judetului Covasna, Transilvania, Romania.
In componenta orasului intra si satele Chilieni si Coseni dar si statiunea turistica Sugas-Bai.
Prima atestare documentara a localitatii dateaza din 1332 fiind numit la vremea aceea Sancto Giorgio. In 1461 asezarea apare mentionata ca oras targ. Intre 1658-1661 Cetatea Sfantu Gheorghe este cucerita si incendiata de invadatorii turco-tatari iar in 1802 un cutremur puternic distruge in mare parte asezarea. Intre timp asezarea se dezvolta din punct de vedere economic astfel intre 1808 si 1854 iau nastere primele bresle din oras si ca urmare in 1832 Sfantu Gheorghe este declarat oras. In 1876 orasul devine resedinta tinutului Trei Scaune, aproximativ identic cu actualul judet Covasna.
Cea mai gloriasa perioada a orasului a fost epoca revolutiei de la 1848 cand aici s-a proclamat inceperea luptei armate pentru autoaparare. Aici au fost executati si doi dintre cei mai curajosi luptatori ai revolutiei Varadi Jozsef si Bartalis Ferenc
Economia orasului s-a bazat in trecut pe agricultura mai ales, asezarea primind dreptul de a organiza targuri in 1520 pe timpul lui Ludovic al II-lea. In anul 1857 s-a construit o fabrica de bere in oras iar in 1879 prima filatura din aceasta zona in care la cumpana dintre secole lucrau deja 300 de oameni. Tot atunci in 1899 s-a infiintat fabrica de tigarete care functioneaza pana in zilele noastre.
In perioada 1947-1989 infatisarea orasului se schimba in mod rapid prin construirea unor noi unitati industriale dar si prin inaltarea de blocuri de locuinte. Din fericire centrul orasului isi pastreaza cel putin partial aspectul sau de odinioara.
Cum ajungeti in Sfantu Gheorghe
Cu autoturismul
Pe drumul national 12 dinspre Brasov sau Miercurea Ciuc.
Cu trenul
Orasul are statie de cale ferata pe magistrala 400.
Cu avionul
Prin aeroportul Targu Mures, Cluj Napoca, Sibiu sau Bucuresti si de acolo cu autoturismul sau trenul. In apropiere de Brasov se construieste un nou aeroport international care va deservi alaturi de judetul Brasov si judetul Covasna.
Obiective turistice
• Biserica fortificata din secolul al XIV-lea, inconjurata de ziduri de aparare. A fost supusa unor reparatii si modificari dupa jaful tatarilor din 1658, dupa asedierea otomana din 1661, dupa cutremurele din 1728, 1738 si 1802. Biserica are ferestre in stil gotic, tavan casetat si pictat si are o orga din anul 1894, construita de Angster Iosif din Pécs
• Biserica ortodoxa cu hramul „Sfantul Gheorghe” (1802)
• „Casa cu Arcade” din secolul al XVIII-lea
• Cladirea Bibliotecii Judetene (din 1832, cu transformari din 1897 si 1902)
• Cladirea fostului Tribunal (1870), azi galeriile de arta
• Cladirea Primariei Municipale din secolul al XVIII-lea
• Monumentul ostasului roman, realizat de sculptorul Balogh Péter
• Bustul lui Gábor Áron, realizat de Gergely István
• Bustul lui Nicolae Balcescu, realizat de Marton Izsak